Annotated captions of Bruce Schneier: The security mirage in Romanian, Macedo (Aromanian)

Siguranta inseamna doua notiuni:

un sentiment si o realitate.

Si sunt notiuni diferite.

Te poti simti in siguranta

chiar daca nu esti.

Si poti fi in siguranta

chiar daca nu te simti in siguranta.

In realitate avem doua concepte diferite

legate de acelasi cuvant.

Ceea ce vreau sa realizez in aceasta prezentare

este sa le separ

si sa arat de ce de la un moment dat ele se diferentiaza

si cum anume seamana.

Limba este o problema aici.

Nu exista multe cuvinte

pentru conceptele despre care vom discuta.

Deci daca ne uitam la securitate

din punct de vedere economic,

ea este un compromis.

De fiecare data cand primesti mai multa siguranta

renunti la altceva.

Fie ca este o decizie personala -

cand iti instalezi o alarma impotriva hotilor in casa ta --

sau o decizie nationala - in care vrei sa invadezi o tara straina --

vei da ceva la schimb,

fie ca e vorba de bani, conventii sociale, capabilitati,

sau poate libertati fundamentale.

Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem cand vine vorba de orice este legat de siguranta

nu este daca acel ceva ne aduce mai multa siguranta,

ci daca merita acest schimb.

Ati auzit ca in ultimii ani,

lumea este mai sigura pentru ca Saddam Hussein nu mai are putere.

Ar putea sa fie adevart, dar nu este foarte relevant.

Intrebarea este, a meritat?

Si puteti sa luati singuri o decizie,

si apoi sa deceti daca invazia a meritat sau nu.

Si aceasta este parerea voastra despre siguranta ..

in contextul acestui compromis.

De obicei nu este nimic gresit sau corect aici.

Unii dintre noi avem acasa un sistem de alarma,

iar altii nu au asa ceva.

Si acest lucru depinde de locul unde locuim,

daca locuim singuri sau cu familia,

cate lucruri interesante avem,

cat suntem de dispusi sa acceptam riscul

acestui furt.

Si in politica

sunt pareri diferite.

De multe ori, aceste concesii

au legatura cu mai mult decat securitatea,

si cred ca asta este foarte important.

Acum oamenii au o intuitie nativa

despre aceste compromisuri.

Le facem in fiecare zi --

de exemplu noaptea trecuta in camera mea de hotel,

cand am decis sa incui de doua ori,

sau in masina cu care am ajuns aici,

cand mergem la masa

si credem ca mancarea nu este otravita si o mancam.

Facem aceste concesii mereu

de cateva ori pe zi.

De multe ori nici nu ne dam seama.

Ele fac pur si simplu parte din viata, si toti le facem.

Toate speciile le fac.

Imaginati-va un iepure pe un camp, mancand iarba,

si iepurele vede o vulpe.

El va face un compromis din punct de vedere al securitatii sale:

"Sa stau sau sa fug?"

Si daca ne gandim la acest lucru,

iepurii care se pricep sa ia aceasta decizie

au sanse mai mari sa traiasca si sa se reproduca,

in timp ce iepurii care iau aceasta decizie prost

vor fi mancati sau vor muri de foame.

Ar parea ca

noi, ca o specie cu succes pe pamant -

tu, eu, oricine -

ar trebui sa fim buni in a face astfel de compromisuri.

Totusi se pare ca mereu

luam astfel de decizii gresit.

Si asta cred eu ca este o intrebare interesanta.

Iata raspunsul, pe scurt:

Noi raspundem la sentimentul de siguranta,

nu la realitate.

De cele mai multe ori, acest lucru functioneaza.

De cele mai multe ori,

sentimentul de siguranta si siguranta efectiva concid.

Categoric acest lucru este adevarat

pentru durata majoritara din preistorie.

Am dezvoltat aceasta capacitate

pentru ca are o logica din punct de vedere evolutionar.

O alta modalitate de a privi lucrurile

este ca suntem optimizati

pentru luarea de decizii in situatii de risc

care sunt endemice traiului in grupuri mici de familii

de pe dealurile din Africa de Est in anii 100000 I.Hr.

In New York, anul 2010, nu chiar atat.

Exista cateva opinii partinitoare in perceptia riscului.

Si multe experimente bune aici.

Se pot observa mai multe pareri care apar tot timpul.

Sa va dau patru.

Avem tendinta sa exageram riscurile extraordinare si rare

si sa acordam mai putina importanta celor uzuale --

precum zborul in comparatie cu condusul unei masini.

Riscul necunoscutul este perceput

ca fiind mai mare decat cel familiar.

Un exemplu este ca

oamenilor le este teama sa fie rapiti de straini,

in conditiile in care datele ne arata ca rapirea de catre rude este mult mai intalnita.

Asta pentru copii.

Al treile exemplu: riscurile personificate

sunt percepute ca fiind mai mari decat cele anonime --

deci Bin Laden este mia infricosator pentru ca poarta un nume.

Si al patrulea

este ca oamenii subestimeaza riscurile

in situatiile in care detin controlul

si le supraestimeaza in situatiile in care nu il detin.

Deci odata ce ne apucam de skydiving sau fumat,

subevaluam riscul.

Daca un risc este proiectat asupra noastra - terorismul a fost un exemplu bun --

o sa il supraestimam, pentru ca simtim ca nu detinem controlul.

Sunt si alte moduri de a fi partinitor, intr-o manierra cognitiva

care ne afecteaza deciziile luate atunci cand cantarim riscurile.

Avem euristica disponibilitatii,

care inseamna ca

estimam probabilitatea ca ceva sa se intample

prin usurinta cu care ne aducem aminte de datile cand acel ceva s-a intamplat.

Putem sa ne imaginam cum funcitoneaza acest mecanism.

Daca auzim des despre atacuri ale tigrilor,inseamna ca sunt multi tigri prin zona.

Daca nu auzim despre atacuri ale leilor, inseamna ca nu sunt multi lei in zona.

Acest lucru functioneaza pana este inventat ziarul.

Ceea ce fac ziarele

este sa repete intr-una

riscurile rare.

Le spun mereu oamenilor ca daca este la stiri, sa nu isi faca griji.

Prin definitie,

stirile, noutatile, sunt evenimente care nu se prea intampla.

(rasete)

Cand ceva se intampla atat de des, nu mai este vorba despre stiri --

accidente auto, violenta domestica --

acestea sunt riscurile pentru care sa ne ingrijoram.

De asemenea, noi suntem o specie de pvestitori.

Reactionam mai mult la povesti decat la informatie.

Si avem de-a face cu ceva lipsa de logica in matematica aici.

Gluma "Unu, doi, trei, o multime" este oarecum adevarata.

Ne pricepem foarte mult la numerele mici.

Un mango, doi mango, trei mango,

10000 de mango, 100000 de mango --

inseamna in ambele cazuri mai multi mango decat putem manca inainte ca ei sa se strice.

Deci, o jumatate, un sfert, o cincime -- ne pricepem la asta.

Unul la un milion, unul la un miliard --

inseamna aproape niciodata.

Deci avem probleme la aprecierea riscurilor

care nu sunt foarte mari.

Si aceste elemente subiective

se comporta ca niste filtre in noi si realitate.

Rezultatul este ca

ce simtim si realitatea sunt in disonanta

devin diferite.

Fie avem un sentiment de siguranta -- ne simtim mai in siguranta decat suntem de fapt.

Avem un fals sentiment de siguranta.

Sau, invers,

si atunci este vorba despre un sentiment fals de nesiguranta.

Eu scriu mult despre "teatrul sigurantei",

adica prosusele care ii fac pe oameni sa se simta in siguranta,

dar care de fapt nu fac nimic.

Nu exista un cuvant care sa poata numi ceea ce ne face pe noi sa fim in siguranta,

dar care nu ne face sa ne sismtim in siguranta.

Poate este ceea ce CIA trebuie sa faca pentru noi.

Deci, sa ne intoarcem la economie.

Daca economia, daca piata este cea care asigura siguranta,

si daca oamenii fac compromisuri

bazate pe sentimentul de siguranta,

atunci ce ramane de facut pentru companiile istete

pentru profit

este sa ii faca pe oameni sa se simta in siguranta.

Exista doua moduri de a face acest lucru.

Primul, este sa ii faca pe oameni sa fie in siguranta efectiv,

si sa spere ca oamenii observa.

Sau al doilea, doar sa le dea oamenilor sentimentul de siguranta,

sperand ca ei nu vor observa.

Deci ce ii face pe oameni sa observe?

Cateva lucruri:

intelegerea sigurantei,

a riscurilor, a amenintarilor,

a masurilor de siguranta si cum functioneaza acestea.

Dar daca intelegi aceste lucruri,

este foarte probabil ca ceea ce simti sa se potrivesca realitatii.

Avem cateva exemple reale.

Toti cunoastem rata criminalitatii in cartierul nostru,

pentru ca traim in el, si simtim ceva despre el

ceva ce se potriveste cu realitatea.

Teatrul sigurantei este expus

atunci cand devine evident ca nu functioneaza asa cum ar trebui.

Deci, ce ii face pe oameni sa nu observe?

O slaba intelegere.

Daca nu intelegem riscurile, nu intelegem costurile,

este cel mai probabil sa facem un compromis gresit,

si ce simtim sa nu se potriveasca realitatii.

Nu avem suficiente exemple.

Exista o problema inerenta

cu evenimente de o probabilitate joasa..

Daca, de exemplu,

terorismul nu se imtampla aproape niciodata,

este foarte greu de judecat

eficacitatea masurilor impotriva acestuia.

Acesta este motivul pentru care inca sacrificam fecioare,

si pentru care - intr-un proces - apararea care se foloseste de circumstante extraordinare, castiga.

Nu avem suficiente exemple de esec.

De asemenea, ceea ce simtim umbreste problema reala --

impartialitatea de care vorbeam mai devreme,

teama, credintele populare,

de fapt un model fals al realitatii.

Sa complicam lucrurile.

Avem sentimente si realitate.

Vreau sa adaug al treilea element. Vreau sa adaug un model.

Sentiment si model in mintea noastra,

si realitatea in exterior.

Nu se schimba; este real.

Deci sentimentele se bazeaza pe intuitia noastra.

Modelul se bazeaza pe ratiune.

Asta este de fapt diferenta.

Intr-o lume primitiva si simpla,

nu avem nevoie de model.

Pentru ca ceea ce am simti ar fi aproape de realitate.

Nu avem nevoie de model.

Dar intr-o lume complexa si moderna,

avem nevoie de modele

ca sa intelegem caror riscuri suntem expusi.

Nu simtim nimic fata de microbi.

Avem nevoie de un model pentru a-i intelege.

Deci acest model

este o reprezentare inteligenta a realitatii.

Este, evident, limitata de stiinta,

de tehnologie.

Nu puteam avea o teorie a bolii provocate de microbi

inainte sa inventam microscopul pentru a-i vedea.

Este limitat de posibilitatile noastre de cunoastere.

Dar are abilitatea

de a suprascrie ceea ce simtim.

De unde obtinem aceste modele? De la ceilalti.

Le obtinem de la religie, prin cultura,

profesori, batrani.

Acum cativa ani,

am fost in Africa de Sud in safari.

Ghidul cu care am fost crescuse in Parcul National Kruger.

Aveam cateva modele foarte complexe pentru a sti cum sa supravietuim.

Si variau - daca eram atacati

de un leu, leopard, rinocer sau elefant --

cand trebuia sa fugim, sau sa ne suim intr-un copac -

sau cand nu puteam sa ne cataram in copaci.

As fi murit intr-o zi,

dar el fusese nascut acolo,

si invatase cum sa supravietuiasca.

Eu m-am nascut in New York.

Eu l-as fi putut duce in New York, iar el el ar fi murit intr-o zi.

(rasete)

Pentru ca aveam modele diferite

care se bazau pe experiente diferite.

Modelele vin din media,

de la alesii nostri oficiali.

Sa ne gandim la modele de terorism,

rapire de copii,

siguranta in zbor, siguranta in timpul calatoriei cu masina.

Modelele pot sa apara din industrie.

Cele doua pe care le urmaresc sunt camerele de supraveghere,

cartile de identitate,

destul de multe modele de securitate in calculatoare deriva din acestea.

Multe modele vin din stiinta.

Modele ale sanatatii sunt un exemplu perfect.

Sa ne gandim la cancer, gripa aviara, SARS.

Tot ce simtim vis-a-vis de siguranta

in legatura cu aceste boli

vine de la modele

care ne-au fost furnizate de catre stiinta si filtrate de media.

Deci modelele se pot dchima.

Modelele nu sunt statice.

Pe masura ce ne simtim mai bine in mediile noastre,

modelul se apropie mai mult de ceea ce simtim.

Un exemplu este ca,

daca ne uitam inapoi 100 de ani

cand electricitatea devenea intai cunoscuta,

existau multe temeri legate de ea.

Erau oameni carora le era teama sa apese soneriile de la usi,

pentru ca erau bransate la electricitate, si deci era periculos.

Noi insa suntem foarte obisnuiti cu electricitatea.

Putem schimba becuri

fara ca macar sa ne gandim prea mult la asta.

Modelul nostru de siguranta in preajma electricitatii

este ceva cu care ne-am nascut.

Nu s-a schimbat cat am crescut.

Si ne pricepem la el.

Sau sa ne gandim la riscul

prezent pe Internet de-a lungul generatiilor -

cum abordeaza parintii problema sigurantei pe Internet,

prin comparatie cu felul in care o facem noi,

si cu felul in care o vor face copiii nostri.

Modelele - in cele din urma - se invechesc.

Intuitiv este un sinonim pentru familiar.

Deci pe masura ce modelul este mai aproape de realitate,

si este mai asemanator cu ceea ce simtim,

nici nu ne dam seama ca exista.

Un exemplu potrivit

survine din anul trecut si gripa porcina.

Cand gripa porcina a aparut prima data,

vestile initiale au provocat reactii disproportionate.

Avea un nume,

ceea ce o facea mai inspaimantatoare decat o gripa normala,

desi aceasta din urma este mai letala.

Oamenii credeau ca medicii ar trebui sa poata sa o invinga.

Aparuse un sentiment ca se pierduse controlul ei.

Si aceste doua lucruri

au facut riscul sa para mai mare decat era.

Pe masura ce noutatea palea si lunile treceau,

a aparut o toleranta,

oamenii se obisnuiau cu ea.

Dar nu aparuse informatie noua, cu toate acestea frica era mai mica.

Pana toamna,

oamenii credeau

ca medicii ar fi trebuit sa rezolve deja problema.

Si aici este o bifurcatie --

oamenii au trebuit sa aleaga

intre frica si acceptare --

de fapt intre frica si indiferenta --

si au ales suspiciunea.

Cand vaccinul a aparut iarna trecuta,

un numar mare de oameni - numar surprinzator de mare --

a refuzat sa il faca --

ca exemplu

al felului in care sentimentul de siguranta se schimba, al felului in care modelul se schimba,

oarecum arbitrar

fara informatii noi,

fara nimic nou.

Acest gen de lucruri se intampla des.

Sa mai adaug un factor care va complica lucrurile.

Avem ceea ce simtim, modelul si realitatea.

Eu am o perceptie foarte relativa a sigurantei.

Eu cred ca ea depinde de observator.

Cele mai multe decizii legate de siguranta

au o varietate de oameni implicati.

Actionarii

cu anumite solutii

vor incerca sa influenteze decizia.

Eu numesc acest lucru - planul lor.

Si planul

adica marketingul, politica --

incearca sa ne convinga sa cumparam un anumit model si nu altul,

incearca sa ne convinga sa ignoram un model

si sa ne incredem in sentimentele noastre,

marginalizad oamenii cu modele care nu ne plac.

Nu este un lucru neobisnuit.

Un exemplu reprezentatic este riscul fumatului.

In istoria ultimilor 50 de ani, riscul fumatului

arata cum se schimba un model,

si ne arata cum o industrie lupta impotriva

unui model care nu ii place.

Sa comparam acest lucru cu o dezbatere despre fumat --

de acum aproximativ 20 de ani.

Sa ne gandim la centurile de siguranta.

Cand eram copil, nimeni nu purta centura de siguranta.

Astazi, niciun copil nu te va lasa sa conduci

daca nu porti centura de siguranta.

Sa comparam acest lucru cu dezbarea despre airbag --

de acum cca 30 de ani.

Toate sunt exemple ale felului in care se schimba modelele.

Ce invatam este ca schimbarea modelelor este grea.

Modelele sunt greu de alungat.

Daca ele concid cu ceea ce simtim,

nici macar nu ne dam seama ca avem un model.

Iata inca o partinire cognitiva

pe care o voi numi partinire de confirmare,

cand avem tendinta de a accepta informatii

care ne confirma credintele

si de a respinge informatiile care ne contrazic credintele.

Deci dovezile care sunt impotriva modelului nostru,

au mai multe sanse sa fie ignorate, chiar daca sunt cuprinzatoare.

El trebuie sa fie foarte convingator ca sa ii acordam atentie.

Modelele noi care se extind pe perioade mari sunt dificile.

Incalzirea globala este un exemplu bun.

Nu ne pricepem deloc

la modele care dureaza 80 de ani.

Ne descurcam pana la prima "recolta".

Ne descurcam si inainte ca copiii nostri sa fi crescut.

Dar la 80 de ani, chiar nu ne pricepem deloc.

Deci este un model greu de acceptat.

Putem avea ambele modele simultan,

sau acel gen de problema

in care tinem la ambele noastre credinte,

sau disonanta cognitiva.

In cele din urma,

modelul nou il va inlocui pe cel vechi.

Sentimentele puternice pot crea un model.

11 Septembrie a creat un model de siguranta

in mintile multor oameni.

De asemenea, experientele personale cu infractionalitatea pot face acelasi lucru,

temerile personale legate de sanatate,

temeri care apar la stiri.

Putem vedea evenimente numite globuri de lumina

de catre psihiatri.

Ele pot crea un model instantaneu,

pentru ca sunt emotive.

In lumea tehnologica,

nu avem experienta

de a judeca modele.

Si ne bazam pe ceilalti. Ne bazam pe intermediari care le valideaza.

Acest lucru functioneaza cat timp ii corecteaza pe altii.

Ne bazam pe agentii guvernamentale

sa ne spuna ce produse farmaceutice sunt sigure.

Am ajuns aici ieri, cu avionul.

Nu am verificat avionul.

M-am bazat pe alt grup

care sa decida daca avionul meu este sigur pentru a zbura cu el.

Noi, aici, nu ne temem ca acoperisul va cadea pe noi,

nu pentru ca l-am fi verificat,

ci pentru ca suntem siguri

ca regulamentele pentru ridicarea clarilor aici sunt bune.

Este un model pe care il acceptam

in mare parte pur si simplu crezand in el.

Si acest lucru este in regula.

Acum, ceea ce ne dorim

este ca oamenii sa se obisnuiasca suficient

cu modele mai bune --

iar acest lucru sa fie reflectat de ceea ce simt ei --

sa le permitem sa faca niste compromisuri legate de securitate.

Cand acestea se desincronizeaza,

avem doua optiuni.

Prima, putem "repara" sentimentele oamenilor,

facand un apel direct catre acestea.

Este manipulare, dar poate functiona.

A doua, mai onesta,

este de a repara efectiv modelul.

Schimbarea se realizeaza greu.

Discutiile despre fumat au durat 40 de ani,

si acesta este un caz smplu.

Unele sunt foarte grele.

Extrem de grele,

iar informatia pare a fi cea mai buna speranta.

Am mintit.

Tineti minte cand am vorbit despre sentiment, model, realitate.

Am spus ca realitatea nu se schimba. De fapt, ea se schimba.

Traim intr-o lume tehnologizata,

realitatea se schimba mereu.

Deci se pare ca avem, pentru prima data la specia noastra,

sentimente care urmaresc modele, modele care urmaresc realitatea, realitatea care se schimba,

si s-ar putea sa nu o ajunga din urma vreodata.

nu stim.

Dar, pe termen lung,

si sentimentele, si realitatea sunt importante.

Vreau sa inchei cu doua povesti scurte care sa ilustreze acest lucru.

in 1892 -- nu stiu daca lumea isi aminteste --

a fost o epidemie scurta

de otravire cu Tylenol in Statele Unite.

Este o poveste groaznica. Cineva a luat o sticla de Tylenol,

a pus otrava in ea, a inchis-o si a pus-o din nou pe raft.

Altcineva a cumparat-o si a murit.

Asta i-a ingrozit pe oameni.

Au existat cateva atacuri ale unor imitatori.

Nu era nici un risc real, dar oaenii erau speriati.

Si iata cum

a aparut industria farmaceutica ce nu mai permitea modificarea medicamentelor.

Capacele acelea cu sigiliu care au aparut din aceasta cauza,

reprezinta doar teatrul sigurantei.

Ca tema pentru acasa, ganditi-va la 10 moduri de ocoli acest sistem.

Va dau eu unul: o seringa.

Dar i-a facut pe oameni sa se simta mai bine.

Le-a imbunatatit sentimentul de siguranta

sa fie mai apropiat de realitate.

Ultima poveste: acum cativa ani, o prietena de-a mea a nascut.

Am vizitat-o la spital.

Se pare ca acum, cand un copil se naste,

ii pun o bratara cu cip RFID,

una asemenatoare mamei,

deci daca oricine in afara de mama ia copilul din maternitate,

porneste alarma.

Am spus "Este ceva bun.

Ma intreb cum sunt rapiti copiii

din spitale."

M-am dus acasa si am cautat informatii.

De fapt nu se intampla niciodata.

Dar, daca stai sa te gandesti,

daca esti intr-un spital,

si trebuie sa iei copilul de langa mama,

afara din camera pentru a-i face niste analize,

ar fi bine sa ai pus la punct un teatru al sigurantei,

sau mama o sa iti rupa mana.

(Rasete)

Deci este important pentru noi,

cei care implementam securitatea,

cei care se uita la politicile de securitate,

sau chiar la politica publica

in oduri care afecteaza siguranta.

nu este vorba doar de sentiment, ci de sentiment si realitate.

Ce este important

este ca aceste sa fie aproximativ la fel.

Este important ca, daca sentimentele noastre se potrivesc cu realitatea,

sa facem compromisuri legate de securitate mai bune.

Va multumesc.

(Aplauze)