Mă numesc Jacque Fresco. Sunt directorul Proiectului Venus, din Venus, Florida. Război, este un cuvânt care a fost inventat când un grup de persoane de pe un teritoriu a luat cu forţa alt teritoriu de la alte persoane. Prin forţă şi violenţă. Iar războiul era soluţia impusă de situaţie. Omori alte persoane, le furi femeile şi resursele pentru profitul propriu. Iar naţiunile au fost în război din momentul în care oamenii au inventat armele. Iar atâta timp cât se inventează arme... va fi război. Iar războiul este mijlocul de protejare a tuturor bunurilor furate de la alţii. Nici o naţiune nu s-a născut mare; s-a născut mică şi a prosperat furând pământul de la alte popoare. Nu au aşteptat invitaţie, nu au fost invitaţi să preia pământul, l-au luat prin ucidere, forţă şi violenţă. Iar războiul este cea mai nepotrivită formulă de rezolvare a diferenţelor dintre popoare. De aceea sunt împotriva Pentagonului şi al serviciului militar... Pentru că în principal trebuie să ne preocupăm cum să diminuăm diferenţele şi cum ne putem uni popoarele pentru un scop comun. Cum să avem grijă de mediul înconjurător, cum să ne purtăm de grijă unii altora şi cum să restaurăm mediul înconjurător distrus. Asta aş vrea să văd în sistemul militar. Mi-ar plăcea să văd, în locul antrenării milioanelor de soldaţi, care sunt antrenaţi să devină maşini de ucis, eu i-aş antrena mai bine să devină cei care să rezolve problemele. I-aş trimite înapoi la şcoală să înveţe ştiinţele sociale, psihologia, sociologia, ca să poată contribui la cultură şi nu ca să o distrugă. Subtitrarea: Mona379